Arhive etichete: premiera

O nouă premieră: laboratorul MOBIL de screening COVID-19 pentru multipli posibil purtători

După ce am realizat și implementat zeci de proiecte pentru soluții de afaceri originale și avantajoase, la cheie, mobile ori fixe, în format perfect adaptat domeniului de activitate, provocărilor specifice și bugetului alocat de fiecare client în parte, am putea spune cu certitudine că am identificat cele mai versatile variante generice. Una dintre cele mai ușor de abordat astfel de soluții este fără doar și poate aceea realizată pe diverse structuri metalice de tip container, pe care s-au pretat afaceri felurite – de la restaurante mobile și showroom-uri, până la saloane, cabinete și magazine. Astfel, a venit încă o dată momentul să ne punem informațiile prețioase acumulate în timp. experiența, imaginația și tehnologia de care dispunem, în slujba salvatorilor atât de greu încercați în ultima perioadă, în încercarea de a le furniza soluții REALE, facile și rapide, pentru îmbunătățirea situației actuale. Iar asta e o misiune contra-cronometru cât se poate de provocatoare dat fiind faptul că, alături de toate metodele de prevenție care v-au fost aduse la cunoștință prin intermediul canalelor mediatice, trebuie să identificăm și cele mai bune instrumente de TESTARE și DIAGNOSTICARE, pentru a putea stopa răspândirea virusului și a îi minimiza efectele (cel puțin) în țara noastră. Astfel, vă prezentăm astăzi un nou proiect, ÎN PREMIERĂ – o soluție completă, fiabilă și cât se poate de simplu de pus în practică, pentru un LABORATOR MOBIL de screening pentru multiple cazuri infecțioase, complet echipat pe un suport de bază de tip container.

 

Aceasta ar acorda țării noastre atuul unei platforme ușor de transportat dintr-o zonă de focar în alta și al unei metodologii de detecție inovatoare și foarte rapide, cu o eficiență indiscutabilă, care poate fi replicată, la nevoie, și pentru alte situații similare. Astfel, odată ajuns în locația temporară dispusă de autorități, laboratorul mobil este gata de lucru în timp scurt (estimăm circa 30-40 minute), necesare pentru scoaterea echipamentelor mici din cutiile lor de depozitare (care se găsesc în fiecare din încăperile în care se vor folosi). Luând în considerare calitatea kiturilor de analiză a pacienților infectați cu virusul Covid-19 și a setului de aparate propuse pentru a face parte din dotarea acestui laborator mobil, considerăm că rezultatele pacienților testați (în seturi de câte 32 persoane) pot fi gata în circa 3 ore din momentul prelevării. Aceasta va permite raportarea rapidă a rezultatelor obținute, facilitând totodată luarea deciziilor optime, cu privire la pacienții testați pozitiv! Acest timp este perfect comparabil cu cel obținut în laboratoarele specializate din spitale sau din centrele acreditate de testare din România, în unele cazuri fiind chiar sensibil mai mic (unele dintre kiturile folosite pe piață furnizează astfel de rezultate chiar și după 7-8 ore)!

 

Cea mai eficientă și rapidă metodă de confirmare a virusului este detectarea acidului nucleic al virusului (ARN) din probe prelevate prin raclaj nazo-faringian. O altă metodă rapidă de detecție permite identificarea (în decurs de 10-15 minute) a anticorpilor IgM și IgG ai Covid-19 din probe de sânge integral, ser sau plasmă, ale pacienților (simptomatici dar și asimptomatici) deja purtători, după circa 3-7 zile de la infectare.

 

Proiectul nostru este unul complet, la cheie, pentru detectarea infecțiilor cu noul coronavirus Covid-19, atât prin identificarea ARN-ului coronavirusului, cât și a anticorpilor IgM și IgG dezvoltați de pacienții infectați, într-un laborator genetic mobil, capabil a fi transportat rapid în zone îndepărtate sau izolate, unde populația din acel areal poate fi evaluată eficient privind posibile infecții virale. Dotarea laboratorului genetic mobil oferit de firma noastră este una de ultimă generație, foarte versatilă și flexibilă, care se adresează în primul rând diagnosticării acestui nou tip de virus Covid-19, dar care permite și alte analize generice, ori determinări ale altor viruși prin metoda Real Time PCR, dacă se folosesc kiturile specific acelor tipuri de infecții (de exemplu: Ebola, SARS, MERS, virușii gripali de tip A, B etc).

 

Încăperile laboratorului sunt aranjate optim în spațiul avut la dispoziție in containerul (tip Abrol sau ISO 20) folosit ca structură de bază. Pentru a se asigura condițiile optime de sterilitate din cele două laboratoare (având în vedere că metoda de detecție prin RT-PCR este una sensibilă la contaminare), accesul în fiecare din cele două laboratoare se face prin intermediul unor săli de decontaminare care nu comunică între ele, și care permit astfel o dezinfecție sigură și eficientă înainte de acces. Probele se transferă între compartimente numai prin SAS-uri de siguranță, prevăzute fiecare cu sisteme de decontaminare cu lumină UV, la fel ca și fiecare încăpere în parte.

 

Pentru dezinfecția de grad ultra-înalt a încăperilor, se utilizează, în plus, un sistem special care generează aerosoli bogați în anioni peroxid încărcați electrostatic, ceea ce asigură o dezinfecție avansată (de tip 6-log), ciclul de dezinfecție fiind efectuat automat fără a neglija suprafețele greu accesibile pentru ștergerea manuală. Din datele pe care le avem disponibile pana la acest moment, nu exista pe piața din România alte laboratoare similare de genetică clinică, operabile pe platforme mobile, atât de versatile și ușor de deplasat între diverse focare, în funcție de necesitățile fluctuante ale pandemiilor.

 

Să nu uităm că soluțiile de afaceri ce pot fi realizate pe structură similară sunt nenumărate, dictate mai mult de imaginația noastră decât de variantele logistice sau practice efective,

Pentru orice tip de ofertă personalizată, vă rămânem cu drag la dispoziție.

Acest laborator este încă în stadiul de proiect. Fiind vorba despre un produs personalizat, implementarea sa va avea loc pe baza comenzilor ferme reieșite în urma etapei de ofertare. 

Fotografia de ilustrare aparține unui proiect de autolaborator realizat în fabrica noastră în anul 2019.

Inapoi