Proiectul de extindere a capacității de producție Deltamed, finalizat
Etapa de implementare a proiectului Extinderea capacității de producție a SC DELTAMED SRL (cod SMIS 114062), gestionat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în calitate de Autoritate de Management, și de către Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest, în calitate de Organism Intermediar, cofinanțat din Programul Operațional Regional 2014-2020, a luat sfârșit. Totodată, scopul nostru de a optimiza întregul proces tehnologic ce ne definește activitatea a fost împlinit, prin tot ceea ce ne-am propus în proiectul inițial.
Obiectivul general al proiectului a vizat îmbunătățirea competitivității economice a SC DELTAMED SRL, în timp ce scopul propus a contribuit la creșterea economică a regiunii Nord-Vest și a județului Cluj prin dezvoltarea companiei și creșterea poziției sale pe piața locală, regională și internațională.
Printre obiectivele ce au trebuit bifate în realizarea acestui parcurs îndrăzneț se numără multiple dotări și reorganizări strategice, dar și investiții majore, continue, toate acestea conducând organic la creșterea volumului bunurilor produse de compania noastră, dar și a gradului de inovare în întreg procesul de producție și a gradului de acces pe piețe internationale (acest ultim obiectiv fiind împlinit prin participarea, în calitate de expozant, la targul internațional Bulmedica desfășurat în Sofia, Bulgaria, la începutul lunii octombrie).
Dintre elementele punctuale ce au condus la acest rezultat favorabil, menționăm achizițiile de uz general, dar și pe cele făcute pentru atelierele de asamblare produse de mari dimensiuni și pentru atelierul de prelucrări mecanice.
Ca echipamente propriu-zise, aceste investiții s-au tradus prin dotarea cu:
Un sistem complet fotovoltaic;
Un Router/ Centru de prelucrare CNC pe 3 axe;
O mașină CNC de tăiat cu laser
O presă hidraulică;
Două mașini pentru debavurat și șanfrenat
Un fierăstrău cu bandă semiautomat;
Două aparate de sudură;
Trei unități mobilă de aspirare și filtrare
O mașină de găurit verticala cu coloană
Un centru de prelucrare vertical
Un utilaj de reciclare deșeuri de ultimă generație, ce asigură creșterea gradului de recuperare și reciclare a deșeurilor generate.
Panourile fotovoltaice, montate pe acoperișul uneia dintre halele noastre, susțin la acest moment energia pentru birouri și pentru un utilaj care funcționează permanent (compresor). De asemenea, sistemul complet fotovoltaic joacă și rol de sursă neîntreruptibilă pentru sistemul informatic.
Routerul/ centrul de prelucrare CNC pe 3 axe este utilizat pentru carosări vehicule comerciale tip cutie (box), permițându-ne să executăm in-house orice dimensiuni cerute pe piața de profil, în special de mari dimensiuni (inclusiv semi-remorci), eliminându-se astfel necesitatea anterioară de a achiziționa kituri produse extern și, totodată, limitările impuse de acestea. Datorită acestui echipament, compania noastră poate efectua carosări de vehicule comerciale (dube de transport sau autospeciale frigorifice – produs nou în portofoliul nostru).
Mașina CNC de tăiat cu laser îmbunătățește semnificativ fluxul tehnologic al tuturor produselor din portofoliu, prin eliminarea subcontractorilor pentru confecția de piese metalice din tablă. Majoritatea confecțiilor metalice necesare pot fi acum produse intern. De aici pot fi extrase, în mod evident, beneficii multiple: economie de costuri (material, transport), un timp de execuție redus in medie la 10% față de cel anterior, și posibilitatea de a executa serii mici. De asemenea, acest echipament modern permite construcția mult mai ușoară a caroseriilor vehiculelor destinate industriei alimentare – foodtrucks (interiorul acestora trebuie construit în întregime din inox, iar carosarea interioarelor cu forme complexe conform standardelor în domeniu era aproape imposibilă în lipsa acestui utilaj – ea efectuându-se manual până în prezent).
Toate celelalte echipamente achiziționate pentru dotarea atelierului de prelucrări mecanice contribuie la îmbunătățirea semnificativă a autospecialelor de stingere a incendiilor și a suprastructurilor executate pe șasiurile de camioane și vehicule comerciale ușoare, permițând totodată execuția de structuri metalice mai complexe și mai bine finisate.
Timpul de execuție a scăzut considerabil odată cu punerea în funcțiune a acestor echipamente, prin automatizarea unor procese ce se desfășurau până la acest moment mult mai anevoios (presa hidraulică și centrul de prelucrare permit, spre exemplu, preluarea parametrilor de operare direct din programul de proiectare CAD – Solid Works, iar fierăstrăul cu bandă permite debitarea de profiluri metalice și țevi cu o viteză de 3 ori mai mare decât cea existentă la utilajele din dotarea anterioară).
Perioada de implementare a proiectului a fost 4 septembrie 2018 – 31 octombrie 2020, iar valoarea totală a finanțării nerambursabile a reprezentat 4.511.664,54 lei – 3.834.914,86 lei din Fondul European de Dezvoltare Regională, respectiv 676.749,68 lei din bugetul național).
Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi:
și pagina de Facebook a programului: facebook.com/inforegio.ro