Divizia Cooknest ajunge la GastroPan 2021
Divizia Cooknest, dedicată soluțiilor de mobilitate pentru sectorul gastro, va participa în acest an la târgul GastroPan.
Respectând toate măsurile de siguranță și protecție, atât în ceea ce privește expozanții, cât și vizitatorii, organizatorii se bucură că pot pune în scenă, în perioada 21-23 septembrie, evenimentul pe care au fost nevoiți să îl amâne preț de o ediție.
În cadrul prestigiosului târg, compania noastră va prezenta soluțiile optimizate pentru:
– food truck-uri
– remorci
– containere,
toate dedicate sporirii versatilității și mobilității în orice sector food & drink.
Pe standul exterior din dreptul Pavilionului A, participanții vor putea vedea una dintre bucătăriile mobile complet echipate și funcționale, realizate de noi și puse la dispoziție prin bunăvoința beneficiarului final – Tuma Mobile Food Timișoara.
Despre Cooknest by Deltamed.
Cooknest este una dintre diviziile mai noi ale grupului Deltamed, astfel că beneficiază de experiența relevantă de peste 20 de ani de activitate și 12 ani în producerea de vehicule speciale, dublată de personal specializat în concordanță cu cele mai performante mijloace tehnologice.
Despre Gastropan.
”Născut” în anul 2009, sub numele de Expo Pan, evenimentul de specialitate a venit ca o urmare firească a activității complexe pe care Boro-Info a desfășurat-o în toate domeniile industriei de morărit și panificație, dar și a nevoii furnizorilor de soluții și a producătorilor de a se întâlni într-un cadru care să permită schimbul de oferte, de know-how și testarea echipamentelor și a ingredientelor inovatoare lansate. Organizarea expoziției internaționale GastroPan a permis specialiștilor care vizitează evenimentul să ia contact direct cu furnizorii și să afle de la experții acestor companii care sunt cele mai potrivite soluții pentru afacerile lor și care sunt cele mai noi tendințe la nivel mondial în domeniile de panificație, cofetărie, gelaterie, ciocolaterie și HoReCa.
Deschidere: Marți, 21 septembrie, Expo Arad.
Adresa: Calea Aurel Vlaicu nr. 300, Arad.
Orar de vizitare (zilnic, 21-23 septembrie): 10.00 – 18.00
Vă așteptăm cu mult drag să ne cunoaștem – ne puteți găsi în PAVILIONUL A, STAND C6!