GHID PRACTIC – Tu știi ce tip de mască ți se potrivește? Alege informat!
După data de 15 mai, odată cu relaxarea după starea de urgență, masca va deveni un accesoriu obligatoriu. Va trebui purtată în toate spațiile închise aglomerate, de la mijloace de transport în comun până în magazine și la serviciu. Cine nu respectă această regulă riscă sancțiuni, dar acestea vor fi introduse gradual, după o perioadă în care oamenii se vor obișnui cu noua normalitate, după cele mai recente declarații ale prim-ministrului Ludovic Orban. El nu a detaliat despre ce fel de sancțiuni va fi vorba, dar a precizat, pe de altă parte, că pe piață vor fi suficiente măști, la prețuri rezonabile, iar persoanele vulnerabile le vor primi gratuit.
Pentru aceia dintre dumneavoastră care își vor achiziționa însă măștile de protecție, considerăm important ca alegerea să se realizeze în mod informat, după ce ați înțeles ce tip(uri) de astfel de accesorii vi se potrivesc, în funcție de activitatea prestată. În acest sens, am întocmit UN scurt GHID ce cuprinde prezentările acestora, astfel ca pe viitor să puteți achiziționa, în cunoștință de cauză, masca potrivită familiei, colegilor sau clienților dumneavoastră.
Înainte de toate, măștile se împart în 2 categorii:
- măștile medicale/ chirurgicale cu 3 straturi, care sunt, la rândul lor, de 3 tipuri, și anume:
– tip I – care au o eficienta de 95% respectiv standardul EN1468
– tip II – care au o eficienta de 98% respectiv standardul EN14683
– tip IIR – care au o eficienta de 98% plus sunt rezistență la stropire, respectiv standardul EN14683
Toate aceste 3 tipuri de masti medicale se gasesc in comert in seturi de cate: 1buc/pachet, 5buc, 10buc, 30buc si 50buc. Ele pot fi in pachet direct sterile sau non-sterile (cum sunt 99% din produsele din comert din acest moment, in Romania).
În cazul celor non-sterile, se recomandă sterilizarea într-un dispozitiv cu raze UV-C, inainte de a fi purtate.
2. măști de protecție (EIP) cu 3-4-5 straturi, împărțite la rândul lor în 4 tipuri diferite, și anume:
– FFP1 – cu 3 straturi – care au o eficienta de 80%, respectiv standardul EN149:2001.
– FFP2 sau KN95 sau KF94 – cu 4 straturi – care au o eficienta de 94%, respectiv standardul EN149:2001
– FFP3 sau KN99 – cu 4 sau 5 straturi- care au o eficienta de 99%, respectiv standardul EN149:2001
Produsele FFP1 se gasesc in comert la seturi de cate 50buc, si doar non-sterile.
Cele de tip FFP2 si FFP3 vin însă ambalate individual sau in pachete de maxim 5 buc. Acestea sunt preferate de personalul medical in lupta cu virusii (nu doar COVID-19) pentru ca sunt mult mai etanse pe față și nu lasă spații libere pe lateral, in ciuda faptului ca eficienta procentuală față de o masca medicala de tip II este mai mica. (ex: 98% vs 94%) Acestea pot sa vina inclusiv cu valvă, pentru a permite celui care o poarta sa respire mai usor, în anumite medii.
Important: toate măștile, atât cele medicale cât și cele de protecție (EIP) sunt de UNICĂ FOLOSINȚĂ, totuși datorită aparatelor de sterilizat cu UV-C, acestea se pot steriliza de câteva ori. Orice altă soluție de sterilizat este ineficientă.
Măștile din bumbac sau țesătura, fie ele cu 1-2, sau chiar 3 straturi, nu prezintă niciun fel de protecție dovedită în fața virușilor, motiv pentru care nu le-am inserat în acest ghid.
În speranța că am reușit să aducem un strop de lumină asupra acestui subiect extrem de discutat în ultima vreme, însă cu informații destul de ambigue și slab sintetizate, vă urăm alegeri mereu documentate și multă sănătate!
#suntemmaiputerniciîmpreună
un ghid inspirat de o idee SoleShop.com