Autospeciala pentru stins incendii cu capacitate marita de trecere off-road

Descriere

Autospeciala are performantele de interventie la incendii comparabile cu cele ale autospecialelor de capacitate medie (bazin de apa de 2000 de litri si un bazin de spumogen de 50 de litri; pompa de inalta presiune – 50 bari) dar, fata de acestea, impresioneaza prin excelentele performante off-road, bucurandu-se de capabilitati marite de trecere multumita transmisiei 4×4 cu doua diferentiale blocabile. Suprastructura a fost astfel realizata incat autospeciala sa pastreze un caracter compact si astfel sa fie la fel de utila si la actionarea in mediul urban.
Autospeciala transporta si un kit pentru ajutor medical de urgenta, incluzand chiar si un defibrilator, targa lopata, materiale imobilizare. Tot din perspectiva utilitatii, trebuie mentionat ca in alegerea sasiului a contat si posibilitatea de a oferi, gratie instalatiei hidraulice originale, sansa utilizarii autospecialei si in alte scopuri, de pilda deszapezire, prin atasarea unui plug sau a unei freze de zapada.

Marca produsului

Autospeciala a fost carosata pe un sasiu Mercedes Benz Unimog U20, cu transmisie integrala permanenta, capacitate marita de trecere, doua diferentiale blocabile, motorizare de 177CP si norma de poluare euro 5.
Suprastructura, amplasata pe un sasiu intermediar, este inchisa cu jaluzele din aluminiu de mari dimensiuni, facilitand accesul rapid la tamburi, pistoale de refulare, furtunuri precum si la restul echipamentelor si uneltelor PSI, acestea din urma avand manere din fibra de sticla. Tot in interiorul suprastructurii, in compartimentul pompei, a fost instalata o aeroterma ce previne inghetarea apei din instalatie, gararea autospecialei fiind astfel posibila si in spatii neincalzite.
Ca de obicei, pentru iluminat – interior si perimetral – si pentru instalatia optica de avertizare s-a optat pentru lampi LED.