Investițiile continue = garanția unui succes sustenabil (partea I)

Prin intermediul proiectului Extinderea capacității de producție a SC DELTAMED SRL (cod SMIS 114062), proiect gestionat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în calitate de Autoritate de Management, și de către Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest, în calitate de Organism Intermediar, și cofinanțat din Programul Operațional Regional 2014-2020, scopul nostru de a optimiza întregul proces tehnologic ce ne definește activitatea a devenit realitate.

 

Printre obiectivele ce au trebuit bifate în realizarea acestui parcurs îndrăzneț se numără multiple dotări și reorganizări strategice, dar și investiții majore, continue, toate acestea conducând organic la creșterea volumului bunurilor propriu-zise produse de compania noastră, dar și a gradului de inovare în întreg procesul de producție.

 

În această primă parte a seriei dedicate prezentării acestor investiții, am cuprins achizițiile de uz general, dar și pe cele făcute pentru atelierele de asamblare produse de mari dimensiuni și pentru atelierul de prelucrări mecanice.

 

Ca echipamente propriu-zise, aceste investiții s-au tradus prin dotarea cu:

 

Un sistem complet fotovoltaic;

O mașină CNC de tăiat cu laser

O presă hidraulică;

Două mașini pentru debavurat și șanfrenat

Un fierăstrău cu bandă semiautomat;

Două aparate de sudură;

Trei unități mobilă de aspirare și filtrare

O mașină de găurit verticala cu coloană

Un centru de prelucrare vertical.

 

Panourile fotovoltaice, montate pe acoperișul uneia dintre halele noastre, susțin la acest moment energia pentru birouri și pentru un utilaj care funcționează permanent (compresor). De asemenea, sistemul complet fotovoltaic joacă și rol de sursă neîntreruptibilă pentru sistemul informatic.

 

Mașina CNC de tăiat cu laser îmbunătățește semnificativ fluxul tehnologic al tuturor produselor din portofoliu, prin eliminarea subcontractorilor pentru confecția de piese metalice din tablă. Majoritatea confecțiilor metalice necesare pot fi acum produse intern. De aici pot fi extrase, în mod evident, beneficii multiple: economie de costuri (material, transport), un timp de execuție redus in medie la 10% față de cel anterior, și posibilitatea de a executa serii mici. De asemenea, acest echipament modern permite construcția mult mai ușoară a caroseriilor vehiculelor destinate industriei alimentare – foodtrucks (interiorul acestora trebuie construit în întregime din inox, iar carosarea interioarelor cu forme complexe conform standardelor în domeniu era aproape imposibilă în lipsa acestui utilaj – ea efectuându-se manual până în prezent).

 

Toate celelalte echipamente achiziționate pentru dotarea atelierului de prelucrări mecanice contribuie la îmbunătățirea semnificativă a mașinilor de pompieri și a suprastructurilor executate pe șasiurile de camioane și vehicule comerciale ușoare, permițând totodată execuția de structuri metalice mai complexe și mai bine finisate.

 

Timpul de execuție a scăzut considerabil odată cu punerea în funcțiune a acestor echipamente, prin automatizarea unor procese ce se desfășurau până la acest moment mult mai anevoios (presa hidraulică și centrul de prelucrare permit, spre exemplu, preluarea parametrilor de operare direct din programul de proiectare CAD – Solid Works, iar fierăstrăul cu bandă permite debitarea de profiluri metalice și țevi cu o viteză de 3 ori mai mare decât cea existentă la utilajele din dotarea anterioară).

 

Suntem convinși, acum mai mult decât oricând, poate, că adevăratul progres se face prin investiții neîntrerupte și păstrarea unei minți deschise, când vine vorba de îmbunătățirea continuă a fluxului tehnologic, a pregătirii optime a resurselor umane de care dispui și a capabilităților tale, ca producător și angajator, deopotrivă. Pentru transparența acestui întreg proces, și pentru că suntem sincer mândri de tot ceea ce am realizat până astăzi, această serie va continua cu descrierile tuturor schimbărilor aduse recent companiei noastre, prin intermediul acestui proiect inovativ.

Inapoi